- Home
- Social
- DEVA, (27.07.2017, 23:10)
- Dragos Suciu
Turist din Bucureşti, în stare gravă după ce a căzut şi s-a lovit la cap, în Masivul Retezat
Un turist din Bucureşti, în vârstă de 49 de ani, a suferit mai multe răni la cap, joi seara, după ce s-a împiedicat pe un traseu din Masivul Retezat, judeţul Hunedoara, şi s-a lovit de o stâncă, fiind preluat de salvamontişti, care i-au acordat primul ajutor şi l-au transportat la Ambulanţă.

Turist din Bucureşti, în stare gravă după ce a căzut şi s-a lovit la cap, în Masivul Retezat
Şeful Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că turistul a parcurs un traseu lung, cu bolovani şi roci, şi s-a împiedicat, iar apoi s-a lovit la cap de o stâncă.
„Turistul a venit alături de un grup, de la Lacul Bucura spre Lacul Zănoaga, s-a împiedicat şi a suferit un traumatism cranian, o plagă frontală şi una laterală, deasupra ochiului drept. El a fost adus la punctul Salvamont Zănoaga unde avem permanenţă, acolo i s-a acordat primul ajutor, a fost preluat apoi de echipa de permanenţă şi s-a început transportul către cabana Gura Zlata, spre coborâre. În acelaşi timp a plecat o echipă din Hunedoara, echipa de sprijin, formată din cinci salvatori şi au preluat accidentatul. Îl vor preda echipajului de Ambulanţă”, a declarat Ovidiu Bodean.
Şeful Salvamont Hunedoara a adăugat că turistul care s-a accidentat joi seara a rămas inconştient mai mult timp.
”A fost câteva momente bune inconştient. Am considerat că trebuie transportat şi investigat de către un medic de specialitate”, a mai spus Ovidiu Bodean.
Pentru salvarea bărbatului accidentat au intervenit, în total, opt salvamontişti.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe