Turist în stare gravă, găsit într-un canton părăsit la 2.100 de metri altitudine, în Bucegi

Un turist aflat în stare gravă, având picioarele în putrefacţie, cu cangrene, a fost descoperit, luni, într-un canton părăsit, fost sediu de bază salvamont, situat la 2.100 de metri altitudine în Masivul Bucegi, bărbatul, care este conştient, spunând că se află acolo din data de 25 iunie.

Urmărește
8 afișări

Salvamontiştii din staţiunea prahoveană Buşteni au fost anunţaţi, luni seară, de către nişte turişti, că au descoperit un bărbat în stare gravă într-un canton părăsit, clădire în care până în urmă cu câţiva ani a funcţionat o bază salvamont, la 2.100 de metri altitudine în Munţii Bucegi, în partea superioară a traseului Jepii Mari, a declarat corespondentului MEDIAFAX şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc.

Acesta a spus că doi salvatori montani au urcat pe munte şi au descoperit, în locul indicat, un bărbat care are picioarele în stare de putrefacţie, cu cangrene şi care nu se poate deplasa.

Bărbatul este conştient şi le-a spus salvamontiştilor că se află acolo din data de 25 iunie.

La ora transmiterii acestei ştiri, echipe de la Salvamont Buşteni au plecat către cantonul unde a fost descoperit bărbatul, pentru a-l coborî pe acesta în Buşteni, întrucât el nu poate fi transportat doar de către cei doi salvatori care l-au găsit.

În ziua de 21 iunie, un cioban a descoperit, într-un cort pe Valea Morarului, din Masivul Bucegi, cadavrul unui bărbat neidentificat, aflat în stare de putrefacţie. Salvamontiştii presupun că turistul se afla în acea zonă de iarna trecută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici