Turişti blocaţi pe Jepii Mici, ajutaţi de salvamontişti să coboare
Patru turişti, doi români şi doi polonezi, care au rămas blocaţi, luni seară, pe traseul Jepii Mici, din Munţi Bucegi, din cauză că au plecat pe munte neechipaţi corespunzător, au fost ajutaţi de salvamontişti să coboare în staţiunea prahoveană Buşteni.
Turişti blocaţi pe Jepii Mici, ajutaţi de salvamontişti să coboare (Imagine: Mediafax Foto)
Şeful Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, a declarat că cei patru turişti, doi bărbaţi şi două femei, au plecat, luni după-amiază, în jurul orelor 16.00, de pe platoul Bucegi către staţiunea Buşteni pe Valea Caraimanului, pe traseul Jepii Mici.
Conform lui Haiduc, cei patru erau "total neechipaţi", fiind încălţaţi cu sandale sau cu pantofi sport şi, în plus, nici nu erau pregătiţi fizic pentru o călătorie pe munte pe acest traseu, motiv pentru care, după mai bine de trei ore de mers pe jos, una dintre femei, o româncă, a acuzat crampe musculare şi nu a mai putut merge. În aceste condiţii, cei patru au sunat la Dispeceratul Salvamont şi au solicitat ajutorul salvatorilor montani.
Salvamontiştii le-au cerut turiştilor să rămână în locul în care se află şi, după câteva ore, echipa de la Salvamont Buşteni i-a găsit pe cei patru, luni noapte, în jurul orelor 23.00 aceştia fiind escortaţi până în staţiunea Buşteni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
SUA anunță o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea lui Nicolás Maduro
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Pregătire totală: O ţară nordică vrea să construiască adăposturi antiatomice pentru „cel mai rău scenariu”
-
SUA anunţă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru arestarea preşedintelui din Venezuela
Acesta nu este singurul caz înregistrat în ultimele zile în care turiştii neechipaţi urcă pe munte şi nu reuşesc să coboare în condiţii de siguranţă. Potrivit şefului de la Salvamont Buşteni, week-end-ul trecut salvamontiştii din această staţiune au intervenit pentru a recupera de pe traseele din Bucegi nu mai puţin de 24 de turişti care fie s-au accidentat pe munte, fie s-au rătăcit pe trasee pe care nu le cunoşteau, fie au rămas blocaţi, fără a mai putea nici că urce şi nici să coboare către Buşteni.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO