Turiştii care merg pe litoral ar putea fi testaţi de Covid-19 la intrarea în staţiuni
Turiştii care merg pe litoral ar putea fi testaţi de Covid-19 la intrarea în staţiuni - este o variantă pe care autorităţile constănţene o vor prezenta ministerelor, până la deschiderea sezonului estival.

Turiştii care merg pe litoral ar putea fi testaţi de Covid-19 la intrarea în staţiuni
Prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu, a declarat, marţi, după o întâlnire cu patronatele din turism, că a aflat de problemele cu care se confruntă agenţii economici, din cauza epidemiei. Discuţiile s-au axat pe felul în care se pot relua activităţile turistice din judeţ după relaxarea restricţiilor.
„Este evident pentru toată lumea că nu vom rămâne neafectaţi de această pandemie. Încercarea noastră este de a găsi soluţii pentru a sprijini agenţii economici”, a spus prefectul, adăugând că primii turişti pe litoral vor veni atunci când ordonanţele militare vor prevede acest lucru.
„În urma întâlnirii de astăzi s-au concluzionat câteva propuneri pe care eu le voi înainta ministerelor de resort, inclusiv Ministerului Sănătăţii. Vorbim de o posibilă testare a turiştilor când intră într-o staţiune turistică. O să vedem în ce formă se poate face lucrul acesta”, a spus Niculescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Întrebat dacă, practic, la intrarea în staţiuni va exista un medic care îi va testa pe turişti, prefectul a răspuns: „Da, cu teste rapide. Sunt mai multe variante în discuţie. Pe lângă aceste măsuri trebuie să vorbim şi de măsuri de relaxare fiscală pentru agenţii din turism”.
Întrebat, de asemenea, ce se va întâmpla în hoteluri şi restaurante, Niculescu a afirmat că se presupune că dacă un turist a intrat într-o staţiune, a fost testat şi nu este purtător de Covid, practic riscul de contaminare este foarte restrâns.
„Sper ca deciziile să fie clare cât mai curând, în aşa fel încât operatorii să îşi poată lua toate măsurile, să nu fie luaţi pe nepregătite”, a adăugat prefectul.
În ce priveşte costul testelor, Niculescu a spus că va fi vorba despre un efort comun şi că a văzut deschidere din partea reprezentanţilor agenţilor economici: „sunt costuri pe care ei şi le asumă”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului