Prima pagină » Social » Turiştii români nu vor mai avea nevoie de vize pentru a vizita Israelul

Turiştii români nu vor mai avea nevoie de vize pentru a vizita Israelul

O comisie a Parlamentului israelian a anulat, miercuri, prevederile privind necesitatea eliberării de vize de intrare în Israel pentru turiştii din România, transmite RRA.
Turiştii români nu vor mai avea nevoie de vize pentru a vizita Israelul
10 ian. 2008, 10:50, Social

Măsura a fost adoptată de Comisia israeliană pentru afaceri interne şi protecţia mediului înconjurător, la solicitarea Ministerului israelian de Interne şi cu sprijinul de Ministerul de Externe.

Decizia a fost luată după ce România a aderat la Uniunea Europeană, ai cărei cetăţeni nu au nevoie de viză pentru a vizita Israelul.

Conform unor surse din cadrul Ambasadei României de la Tel Aviv, citate de corespondentul RRA, procedura legală din Israel prevede publicarea deciziei în Monitorul Oficial şi un termen de graţie de trei luni de la data publicării până la punerea efectivă în aplicare, existând posibilitatea ca acest termen sa fie redus.