- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.10.2024, 19:43)
- Petru Mazilu
Uber lansează un serviciu care permite părinţilor din Franţa să-şi monitorizeze copiii în timpul cursei
- Compania Uber lansează un serviciu care va permite părinţilor din Franţa să-şi monitorizeze copiii în timpul curselor.
- Copiii vor călători singuri, dar părinţi vor şti în permanenţă unde se află cu ajutorul aplicaţiei.
- De asemenea, vor fi informaţi despre cea mai mică schimbare de traseu.
Urmărește
141 afișări
Uber lansează serviciul VTC dedicat adolescenţilor din Franţa care va „uşura viaţa părinţilor”, potrivit Le Figaro. Cu ajutorul serviciului, părinţii sau tutorii vor putea urmări călătoriile adolescenţilor cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani şi vor fi anunţaţi despre orice schimbare de traseu. Serviciul va fi lansat miercuri, iar clienţii vor fi nevoiţi să creeze un cont Uber prin profilul de client al adultului.
Tinerii care au cont vor putea călători fără a fi însoţiţi de părinţi. Înainte de plecarea în cursă lor li se va cere un cod PN unic. Cu ajutorul acestuia părinţii vor putea urmări deplasarea maşinii în timp real şi vor primi numele şoferului şi informaţii despre vehicul.
Totodată, părinţii vor putea contacta şoferul în orice moment al călătoriei. Uber a anunţat că foloseşte tehnologia prin senzori şi date GPS „pentru a detecta dacă o maşină se abate de la traseu, se opreşte în mod neaşteptat sau călătoria se termină prematur”. În aceste scenarii, aplicaţia trimite în mod automat un mesaj către şofer şi călător „pentru a se asigura că sunt în regulă”, a mai explicat Uber.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Aplicaţia pentru adolescenţi a fost lansată deja în SUA şi Canada. În Franţa ea va fi implementată în 13 oraşe. Conform studiilor Uber, părinţii petrec, în medie, două ore pe săptămână pentru a-şi transporta copiii la şcoală şi la diferite activităţi.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. A început deportarea în masă a imigranților ilegali
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump