Uciderea ofiţerului ISU din Dorohoi a avut la bază un conflict personal
Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, luni, la Botoşani, că ancheta în cazul ofiţerului din Dorohoi, ucis de un subofiţer care a fugit din unitate cu 13 pistoale şi 240 de cartuşe, iar ulterior s-a sinucis a stabilit că între cei doi a existat un conflict de natură personală.

Uciderea ofiţerului ISU din Dorohoi a avut la bază un conflict personal
Kovesi a declarat, corespondentului agenţiei MEDIAFAX, că până în prezent, în acest caz s-a stabilit cu certitudine că a fost vorba despre un conflict de natură personală.
Procurorul general al României a subliniat că derularea anchetei şi rezultatele acesteia sunt numai de competenţa Parchetului Militar.
"Una dintre variantele de anchetă, care pare că s-a confirmat din declaraţiile martorilor, a fost că între cele două persoane care au decedat a existat un conflict de natură personală, care a stat la baza întâmplării tragice ce a avut loc. În prezent, sunt dispuse mai multe expertize pentru a se stabili dacă armele care au fost sustrase s-au folosit sau nu, până au reintrat în posesia organelor judiciare. Primele indicii arată că aceste arme nu au fost folosite, dar, totuşi, s-a dispus o expertiză pentru a se verifica", a explicat Kovesi.
Subofiţerul Robert Gabriel Atodiresei, care lucra la ISU Botoşani din septembrie 2007, l-a ucis, în 21 ianuarie, pe comandantul pazei, Adrian Ciobanu, iar apoi a fugit cu 12 pistoale de calibru 7,65 milimetri, un pistol de exerciţiu şi 240 de cartuşe de calibru 7,65, sustrase din unitate.
Potrivit anchetatorilor, după ce s-a bătut cu Adrian Ciobanu (27 de ani) şi apoi acesta a murit, Robert Gabriel Atodiresei (25 de ani) a pus într-o geantă cele 13 arme şi 240 de cartuşe, apoi a chemat un taxi cu care a mers în zona unei case din Dorohoi, unde a ascuns armele şi muniţia.
Ulterior, Atodiresei s-a dus în pădurea Gorovei, de unde i-a trimis un SMS fratelui său, care deja era audiat de poliţişti, după care s-a împuşcat.
Poziţia în care a fost găsit şeful de tură ISU Dorohoi, Adrian Ciobanu, a indicat aplicarea unei pedepse, el fiind găsit pe jumătate dezbrăcat şi legat de mâini, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Moartea lui Ciobanu a fost prin asfixiere.
Sursele citate susţin că prietena lui Ciobanu ar fi avut anterior o relaţie cu Atodiresei, iar disputa dintre ei ar fi pornit de la aceasta.
Furtul armelor a fost o chestiune spontană, iar, după ce şi-a dat seama ce a făcut, Atodiresei s-a speriat şi s-a sinucis, trăgându-şi un glonţ în cap.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

