Prima pagină » Social » Ucraina îşi prezintă noua purtătoare de cuvânt pentru politică externă creată de AI

Ucraina îşi prezintă noua purtătoare de cuvânt pentru politică externă creată de AI

Kievul încredinţează declaraţiile sale oficiale de politică externă unei purtătoare de cuvânt pe care a creat-o inteligenţa artificială: guvernul ucrainean a prezentat-o ​​publicului pe Victoria, un purtător de cuvânt digital care, „pentru prima dată în istorie”, va citi declaraţiile oficiale.
Ucraina îşi prezintă noua purtătoare de cuvânt pentru politică externă creată de AI
Daniel Contescu
04 mai 2024, 13:06, Social

Îmbrăcată într-un costum închis la culoare, purtătoarea de cuvânt s-a prezentat pe reţelele de socializare drept Victoria Shi, o „persoană digitală”.

Inteligenţa artificială, a explicat şeful Afacerilor Externe, Dmitro Kuleba, „ne ajută să creăm doar partea vizuală”.

Este rezultatul unui „salt tehnologic pe care niciun serviciu diplomatic din lume nu l-a făcut încă”, a precizat oficialul.

Alegerea a fost dictată de necesitatea de a „economisi timp şi resurse” în beneficiul diplomaţilor, a adăugat el.

Creatorii lui Shi sunt o echipă numită Game Changer, care a realizat şi conţinut de realitate virtuală legat de războiul din Ucraina.

Numele purtătorului de cuvânt este parţial inspirat de cuvântul „victorie” şi parţial de expresia ucraineană pentru inteligenţa artificială: shtuchniy intelekt.