Ucrainean împuşcat de poliţiştii români după ce a fost prins încercând să intre în ţară cu ţigări

Poliţiştii de frontieră maramureşeni au folosit armele pentru a reţine un ucrainean care, împreună cu o altă persoană ce a reuşit să fugă trecând Tisa înot, încerca să aducă în România, clandestin, 1.500 de pachete de ţigări de contrabandă, informează Poliţia de Frontieră.

Urmărește
2 afișări

Potrivit unui comunicat de presă de sâmbătă al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), un echipaj de poliţişti de la vama Valea Vişeului a observat, vineri noapte, în apropierea frontierei cu Ucraina, pe malul Tisei, două persoane "care transportau mai multe colete voluminoase".

Poliţiştii i-au somat pe cei doi, însă aceştia au abandonat coletele şi au fugit în direcţii diferite. În aceste condiţii, poliţiştii de frontieră români s-au văzut nevoiţi să tragă mai multe focuri de avertisment, însă nici aşa suspecţii nu au rămas pe loc, unul dintre ei sărind în Tisa iar cel de-al doilea continuând să fugă. Poliţiştii români au tras după acesta, rănindu-l şi reuşind într-un final să-l prindă.

Bărbatul s-a dovedit a fi cetăţeanul ucrainean Olexi I., în vârstă de 21 ani.

"Constatând că este rănit, lucrătorii noştri i-au acordat imediat primul ajutor şi au solicitat ambulanţa, fiind transportat de urgenţă la Spitalul Oraşenesc Vişeu de Sus, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Medicul de gardă a constatat că prezintă trei plăgi împuşcate la nivelul braţului drept, în prezent starea acestuia fiind stabilă din punct de vedere medical. Cel de al doilea suspect a sărit în apa râului Tisa, trecând înot pe teritoriul ucrainean", se arată în comunicatul citat.

Poliţiştii de frontieră au găsit apoi, pe malul Tisei, o barcă pneumatică pe care cei doi au folosit-o pentru a traversa râul din Ucraina în România, precum şi cele trei cutii, ambalate în folie neagră, în care se aflau 1.500 pachete de ţigări marca Viceroy. Ţigările erau de provenienţă ucraineană.

Bărbatul rănit va fi cercetat pentru contrabandă şi pentru trecere ilegală a frontierei de stat, iar ţigările au fost confiscate. Poliţiştii români au sesizat totodată şi omologii ucraineni, cerându-le ajutorul la identificarea celui de-al doilea suspect, care a reuşit să scape.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici