Ucrainenii continuă să vină cu miile în România

Publicat: 31 05. 2022, 08:57
Actualizat: 31 05. 2022, 09:11

La nivel naţional, luni, prin punctele de frontieră au intrat în România 78.868 de persoane, dintre care 9.878 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 7,5 % faţă de ziua precedentă.

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.122 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 1%, iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 952 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 6,7%.

De la declanşarea războilui din Ucraina până luni, la nivel naţional, au intrat în România 1.076.133 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 1.110.662 ucraineni.