Procurorii Tribunalului Bucureşti l-au reţinut, joi, pe L.C.M., agent-şef principal al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor din Bucureşti, care este cercetat pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă.
Potrivit Biroului de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti, agentul şef este acuzat că, în perioada martie 2008 – mai 2009, ar fi pretins şi primit de la trei martori denunţători sume cuprinse între 1.500 de euro şi 2.500 de euro „pentru a interveni în vederea angajării acestora în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Într-un al patrulea caz, agentul şef este acuzat că ar fi primit suma de 4.000 de euro de la proprietarul unui Mercedes, care îi fusese furat, pentru a interveni pe lângă poliţiştii de la Serviciul Furturi Auto pentru ca maşina să-i fie recuperată.
Procurorii au cerut magistraţilor Tribunalului Bucureşti emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru acesta.