Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, un echipaj de Terapie Mobilă Intensivă al SMURD intervine, joi seara, în satul Oneaga, din comuna Cristeşti, pentru a prelua un bărbat de 25 de ani care a fost împuşcat.
Conform reprezentanţilor ISU Botoşani, bărbatul este conştient şi urmează să fie transportat la spital.
La faţa locului a ajuns şi o echipă a Inspectoratului de Poliţie Botoşani care urmează să stabilească circumstanţele în care bărbatul a fost împuşcat.
„În această seară, am fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 25 de ani ar fi fost împuşcat în zona umărului. Din verificările efectuate până în acest moment, s-a stabilit faptul că acesta, în timp ce se află pe un teren limitrof, lângă o zonă împădurită din localitatea Oneaga, comună Curteşti, împreună cu un prieten, a auzit un zgomot specific unei arme de foc şi a simţit durere în zona umărului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Maria Carp.
Conform sursei citate, tânărul şi-a dat seama abia acasă că are o alică în umăr, motiv pentru care a apelat 112.
„În cauză se efectuează cercetări de către poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Botoşani, pentru stabilirea tuturor imprejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând că în funcţie de rezultatul acestora să se dispună măsuri”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.