Udrea: Prin exemplul cu apa termală din Capitală am vrut să arăt că nu se ştie potenţialul turistic

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a precizat, joi, la Gura Humorului, că, prin exemplul referitor la existenţa unui izvor de apă termală sub Bucureşti, a vrut să arate că nu se cunoaşte bine potenţialul turistic şi nicidecum să propună transformarea Capitalei într-o staţiune balneară.

Urmărește
32 afișări
Imaginea articolului Udrea: Prin exemplul cu apa termală din Capitală am vrut să arăt că nu se ştie potenţialul turistic

Udrea: Prin exemplul cu apa termală din Capitală am vrut să arăt că nu se ştie potenţialul turistic (Imagine: Mediafax Foto)

"Nici într-un caz nu am spus că revigorarea turismului balnear ar însemna transformarea Capitalei într-o staţiune balneară. Măcar atât credit i se poate da cuiva care este la începutul activităţii ca ministru al Turismului", a declarat Elena Udrea pentru corespondentul MEDIAFAX, adăugând că nu putea spune "aşa un lucru nefericit".

Ea a menţionat că Bucureştiul este un exemplu în ceea ce a încercat să arate privind necunoaşterea potenţialului turistic pe care România îl are.

"În condiţiile în care declarăm turismul balnear prioritate naţională era un exemplu de sursă de turism balnear chiar în capitala României, necunoscută în cea mai mare parte, sau cunoscută şi neexploatată şi care dă dovada faptului că dacă ne aplecăm cu atenţie asupra resurselor pe care noi le avem în turism şi în special în turismul balnear cu siguranţă că vom reuşi să scoatem la capăt turismul românesc", a spus ministrul Turismului.

Ea a subliniat că a stabilit ca prioritate a ministerului turismul balnear pentru că este reprezentat la nivel naţional şi are un potenţial "fantastic" să crească activitatea de turism în ponderea economiei naţionale.

"Dacă nu începem să ne preocupăm de acum de turismul balnear, cu un potenţial uriaş, nu vom putea să parcurgem niciodată acei ani de care avem nevoie pentru ca turismul balnear să se ridice ca standarde de calitate ale serviciilor şi produselor acolo unde ne aşteptăm cu toţii", a spus Udrea.

Ea a adăugat că sunt necesare investiţii de sute de milioane de euro în infrastructura din turismul balnear, dar consideră că trebuie început de undeva, arătând că turismului balnear este privat în cea mai mare parte, iar ministerul nu poate decât să ofere îndrumare pentru accesarea de fonduri.

"Nu ne aşteptăm să rezolvăm problema turismului balnear repede, într-un an sau doi, dar poate începem să rezolvăm de acum, iar la sfârşitul mandatului de patru ani al acestui guvern poate reuşim să vedem semnele revigorării turismului balnear", a mai spus Udrea.

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat, luni, că îşi propune ca prioritate promovarea turismului balnear din România şi spune că Bucureştiul poate fi transformat într-o destinaţie de turism cu profil balnear.

Citeşte şi:

Udrea vrea să transforme Bucureştiul într-o destinaţie de turism balnear

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici