- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Udrea: Prinţul Charles a făcut pentru România mult mai multe lucruri decât au făcut cei mai mulţi români
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, consideră că prinţul Charles este "un om minunat" care contribuie foarte mult la promovarea turismului românesc, susţinerea acestuia armonizându-se cu acţiunile ei de prezentare a României ca destinaţie "verde" pentru vacanţe în natură.
Udrea: Prinţul Charles a făcut pentru România mult mai multe lucruri decât au făcut cei mai mulţi români (Imagine: www.elenaudrea.ro)
După întâlnirea de marţi, Udrea a declarat, într-un interviu acordat The Daily Telegraph, că prinţul Charles este "un om minunat", fiind considerat un erou în România. "A făcut pentru România mult mai multe lucruri decât au făcut cei mai mulţi români. Entuziasmul său pentru ţara noastră a fost o sursă de inspiraţie", a declarat Udrea.
Elena Udrea a subliniat că prinţul Charles a atras atenţia asupra uneia dintre cele mai neobişnuite destinaţii de vacanţă din Europa, susţinerea acestuia armonizându-se cu acţiunile ei de prezentare a României ca destinaţie "verde" pentru vacanţe în natură.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Netanyahu a declarat că există progrese în negocierile cu Hamas în Gaza. O rachetă lansată de Houthi a fost interceptată deasupra Israelului
-
Ciolacu: Sărbătoarea Crăciunului ne reaminteşte valoarea comuniunii şi a dorinţei de a face bine
-
Marii investitori în fondurile private de acţiuni se plâng că sunt blocaţi în China şi nu mai pot ieşi
-
Lumea înverzeşte: succese majore în lupta împotriva schimbărilor climatice
"Este ceva unic legat de Munţii Carpaţi", afirmă Udrea, subliniind că Delta Dunării este o altă zonă foarte apreciată de iubitorii de natură şi de păsări.
"Cei mai mulţi britanici probabil au vizitat ţări precum Franţa, Spania şi Italia, dar România este ceva diferit. Aici găseşti o îmbinare a trecutului cu prezentul; o adevărată sălbăticie - şi şansa reală de a vedea un urs brun", a continuat Udrea.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, s-a întâlnit, marţi seară, cu prinţul Charles, despre care spunea că este "un minunat ambasador al turismului românesc". Udrea a postat pe pagina sa de Facebook un anunţ în acest sens şi trei fotografii de la întâlnire. "Am avut o întâlnire în această seară (marţi seară - n.r.) cu Alteţa Sa Regală Charles, Prinţul de Wales, un extraordinar prieten al României şi un minunat ambasador al turismului românesc", scria Elena Udrea imediat după întâlnirea care a avut loc la Londra.
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a scris pe blogul său că vizita la Londra a fost "un potpuriu de trăiri şi sentimente legate de mândria de a fi român", afirmând că aceasta nu s-a rezumat doar la ceaiul luat împreună cu Prinţul Charles sau la interviul din The Daily Telegraph.
Prinţul Charles are două proprietăţi în satul covăsnean Valea Zălanului, una dintre acestea fiind o casă veche de peste o sută de ani, care a fost complet renovată. De altfel, Prinţul Charles deţine mai multe proprietăţi în România, printre care şi o casă în satul Viscri. În ultimii ani, moştenitorul coroanei britanice a făcut mai multe vizite private în judeţul Covasna, unde a fost oaspetele grofului Kalnoky Tibor, la conacul din Micloşoara, construit în secolul al XVI-lea în stil renascentist şi renovat de către descendenţii familiei Kalnoky.
Recent, prinţul Charles a apărut în emisiunea "Wild Carpathia", difuzată de Travel Channel UK, care prezintă unele dintre cele mai frumoase zone din Munţii Carpaţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 14:58
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1035. SUA intenţionează să impună mai multe sancţiuni asupra energiei ruse până la sfârşitul anului / UE va produce 2 milioane de proiectile de artilerie în 2025 / NYT: Trimiterea de trupe nord-coreene în Rusia a fost ideea lui Kim Jong-Un, nu a lui Putin
-
astăzi, 14:46