Inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Marin Popescu, a declarat duminică corespondentului MEDIAFAX că după ce trei comisii independente au verificat lucrările la proba de limba şi literatura română date la centrul de examinare „Romulus Paraschivoiu” din localitatea Lovrin, s-a constatat că 98 dintre acestea sunt identice sau conţin pasaje identice, elevii care le-au scris fiind eliminaţi din examen.
„S-a constatat că lucrările sunt identice. Comisia judeţeană de bacalaureat a cosntituit trei comisii de control formate din profesori de limba română, independente unele de altele, pentru a fi siguri că acele lucrări au fost fraudate. S-a const că 98 de lucrări sunt identice sau au pasaje identice la subiectul al doilea de la proba de limba şi literatura română şi în acest context comisia judeţeană de bacalaureat a luat decizia de a anula lucrările şi de a elimina candidaţii din examen”, a afirmat Popescu.
El a precizat că frauda a fost descoperită în timpul corectării lucrărilor, iar decizia a fost luată sâmbătă.
Popescu a mai spus că elevii eliminaţi vor putea susţine bacalaureatul peste două sesiuni, în cursul anului 2012.