Măsuri neclare pentru redeschiderea şcolilor. Cadrele didactice sunt bulversate de schimbări, dar elevii găsesc şi părţi bune
Mersul zilnic la şcoală şi orele de 60 de minute ar putea fi istorie, din toamnă, dacă pandemia de Covid-19 nu se va încheia. INSP a creionat mai multe recomandări pe care şcolile ar putea să le pună în practică din septembrie. Dar aceste idei au creat confuzie în rândul cadrelor didactice şi a elevilor. Profesorii spun că pentru a putea fi puse în practică, aceste măsuri ar trebui corelate cu un set de reguli emise şi de specialiştii din învăţământ.
„Din punct de vedere didactic suntem nerăbdători să înceapă şcoala, desigur păstrând toate măsurile necesare astfel încât copiii să vină în siguranţă, colegii noştri care vor preda la clasă să fie protejaţi din toate punctele de vedere, iar materia să poată fi parcursă integral şi copiii să poată să o asimileze corect”, spune Sorin Iomescu, director al Colegiului Naţional Bănăţean.
„În primul rând nu te mai simţi aşa obosit după ce termini orele şi cred că va fi mult mai distractiv”, consideră un elev.
INSP a publicat o serie de recomandări pentru reluarea activităţilor din şcoli, din toamnă, în contextul epidemiei. La ore ar urma să participe maximum 15 elevi, iar ceilalţi ar trebui să studieze online. Durata unei ore va fi de cel mult 30 de minute, conform ghidului.