Femeia de 36 de ani din Timiş a ajuns la SJU Târgu-Jiu după un accident cu 6 răniţi care a avut loc în centrul oraşului. Ea a declarat, pentru MEDIAFAX, că i s-au făcut radiografii, apoi a mers un medic la ea şi i-a spus că nu are nimic, în afara unor „dureri normale ca de la un accident”. Apoi, medicul a întrebat-o dacă rămâne până dimineaţă, iar femeia i-a răspuns că dacă nu are nimic, nu vede de ce ar rămâne, deşi o durea piciorul şi era umflat.
Corpul îi era plin de vânătăi şi spune că s-a plâns de durere de şold, însă medicul i-a spus că nu are nimic rupt.
Femeia a semnat externarea şi un poliţist i-a chemat un taxi, cu care a mers la hotel să îşi revină. La hotel durerile la picior i s-au intensificat, dar după câteva ore a plecat cu soţul ei la Timişoara, unde a aflat că are fractură, fiind operată de urgenţă.
„Pe drum, sternul mă durea foarte tare şi mă doare în continuare, când trag aer, când tuşesc. Am zis să merg la spital la Timişoara, să mai fac un control pentru mine, că nu mă simţeam bine. Am mers la Spitalul Militar. Când au venit cu rezultatul de la film au zis
Aceasta spune că vrea să depună plângere împotriva medicului care i-a făcut radiografia: „Vreau să fac plângere împotriva doamnei care a fost de gardă, nu ştiu cum o cheamă, la Radiografie, în momentul în care m-au dus cu căruciorul şi m-a pus pe masă, mi-am dat bluza jos şi a zis
Conducerea Spitalului Judeţean Târgu-Jiu a decis, miercuri, să înceapă o anchetă. Managerul interimar al SJU Târgu- Jiu, Dumitru Vienescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ancheta a început pentru a analiza lucrurile care au fost spuse.