- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
A murit Ion Caramitru. Viaţa şi activitatea marelui actor
- Veste tristă pentru teatrul românesc.
- Actorul Ion Caramitru, în vârstă de 79 de ani, a decedat duminică.
- Maestrul rămâne în memoria şi inima românilor pentru piesele sale minunat jucate, dar şi pentru activitatea sa politică.
- Caramitru a primit, de-a lungul carierei sale, numeroase premii şi distincţii.
- Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic ( (decorat în 1995 de către Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord )şi Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, 2017 sunt doar două dintre distincţiile primite.
Actorul era internat la Spitalul Elias din cauza unor probleme de sănătate. Abia la începutul lunii august, medicii au reuşit să afle ce boală are. Acesta avea o infecţie în sânge.
Maestrul trebuia să se afle la Iaşi pentru a participa la Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR).
Ion Caramitru a fost actor de teatru şi film dar şi regizor. A fost, totodată, şi politician. Între 1996 şi 2000 a lucrat ca ministru al Culturii.
Ion Caramitru. Cele mai „fine” citate ale marelui actor
- „Teatrul nu moare şi nu va muri niciodată, el evoluează în dispreţul vieţii curente.”
- „Aştept să nu fiu bolnav şi, sănătos fiind, să-mi pot onora obligaţiile pe care le am sau care mi le impun. Şi să am bucuriile pe care existenţa poate să le ofere unui om care munceşte şi căruia îi place viaţa.”
- „Mă sperie prostia omenească şi lipsa de coerenţă, atunci când este vorba de orientarea societăţii către un destin organic, economic, politic şi social. Mă sperie inconsistenţa politică a momentului, falsele iluzii ce ne sunt induse şi îndepărtarea de subiectul principal al existenţei noastre care este, până la urmă, respectul faţă de noi înşine şi faţă de omul de vizavi.”
- „Teatrul costă puţin şi oferă mult mai mult decât poate să ofere o distracţie pasageră sau o plăcere oarecare.”
- „În noaptea aceasta o să dorm puţin, dar fericit...”
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
-
Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
Ion Caramitru, un actor şi un regizor deplin
- Premiul revistei Cinema pentru interpretare, 1976
- Premiul Asociaţiei Cineaştilor, 1980
- Premiul Special al Juriului pentru rolul principal din filmul Luchian, la Festivalul Naţional al Filmului, Costineşti, 1984
- Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul Internaţional de Teatru „Actor al Europei”, Prespa, Macedonia, 2016.
Ion Caramitru. Decoraţiile şi distincţiile primite
- Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (decorat în 1995 de către Regina Elisabeta a-II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord)
- Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor (Franţa 1997)
- Ordinul pentru Merit al României în grad de Mare Cruce, 2000
- Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte "George Enescu", Iaşi, 2008
- Crucea Casei Regale a României
- Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, 2017
- Ordinul Soarelui Răsare, înmânat de ambasadorul Japoniei la Bucureşti, 2017
- Cetăţean de onoare al Bucureştiului, 2017
- Cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, 2006
Ion Caramitru, o personalitate unică
Ion Caramitru. O viaţă ca o piesă de teatru
Ion Caramitru a murit, dar va exista în inimile celor care l-au cunoscut. Reacţii după moartea sa
- Ion Aurel Pop: „L-am cunoscut indirect cu mulţi ani în urmă când juca în Hamlet şi m-a fascinat felul în care întelegea să transpună mesajul în limba română. Mai târziu, după căderea regimului comunist când am fost directorul Institutului Cultural Roman de la NY, l-am auzit recitând din Eminescu şi am trăit pe deplin această traspunere a lui în lumea lui Eminescu”.
- Teatrul Bulandra: Ion Caramitru (9 martie 1942 - 5 septembrie 2021). “Lupta pentru «Hamlet», a fost o luptă câştigată neaşteptat cu cenzura şi cu miracolul eliberării de cenzură a spectacolului. Un eveniment remarcabil în viaţa lui Toca. Imediat după momentul ‘89, eram undeva pe la începutul lui ianuarie ‘90, când am făcut nişte repetiţii pentru spectacolul care urma să se joace, iar seara, în cabină, înainte de a intra în scenă,am intrat în panică pentru că nu ştiam ce trebuie să mai joc. Spectacolul avea o conotaţie foarte puternică împotriva sistemului, era gândit cu totul anti-sistem. Ce putea să fie mai trist şi mai relevant decât destinul unui tânăr care trăia într-o lume închisă, militarizată, o lume a crimei şi a terorii? Acesta era Hamlet-ul pe care-l jucam noi. De altfel, piesa aceasta, indiferent în ce ţară s-a jucat, dacă spaţiul acela era umbrit de tiranie, întotdeauna a avut un impact social mare. În seara spectacolului mi-am dat seama că lumea se schimbase, trăiam în libertate. Sau aşa credeam noi! Nu ştiam ce urmează să joc în seara aceea şi ce trebuie să le transmit oamenilor. Sentimentul acela de panică nu l-am mai trait niciodată înaintea unui spectacol. Ce putea să mai spună publicului de acum acel Hamlet? M-am îngrozit, îmi venea să fug pentru că aveam senzaţia că va trebui să mimez lucruri pe care înainte le jucam organic, le trăiam. Singura scăpare era să mă las în voia textului, ceea ce am şi făcut. Mi-am propus să spun textul şi să văd ce se întâmplă. Încet, încet s-a instalat în mine un alt tip de revelaţie, pentru că am înţeles că textul acesta trăia prin el însuşi. Dacă ar trebui să dau o definiţie a ceea ce am trăit atunci, ar suna cam aşa: până în 1989, eu îl jucam pe Hamlet, după aceea, Hamlet m-a jucat pe mine.” Ion Caramitru
- Ambasada Israelului a postat un mesaj emoţionant pe Facebook. „Am aflat cu mare tristeţe despre decesul unuia dintre cei mai mari actori ai României, Ion Caramitru. O valoare incontestabilă a poporului român şi un prieten de excepţie al statului Israel. Am realizat împreună cu Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti proiecte culturale vaste şi de succes, sub preţioasa îndrumare a directorului Ion Caramitru. Vom preţui întotdeauna aportul său considerabil la crearea unei legături culturale puternice între România şi Israel. Fie amintirea sa binecuvântată!”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO