Prima pagină » Social » ULTIMA ORĂ Gheorghe Dincă a fost adus miercuri, sub escortă, la Penitenciarul Jilava şi INML

ULTIMA ORĂ Gheorghe Dincă a fost adus miercuri, sub escortă, la Penitenciarul Jilava şi INML

Gheorghe Dincă a fost adus, miercuri, sub escortă, la Spitalul Penitenciarului Jilava, surse judiciare precizând pentru MEDIAFAX că acesta va fi supus unei expertize psihiatrice. Tot la Jilava, bărbatul va primi şi îngrijirile medicale solicitate.
ULTIMA ORĂ Gheorghe Dincă a fost adus miercuri, sub escortă, la Penitenciarul Jilava şi INML
Florin Zafiu
31 iul. 2019, 12:53, Social

Surse judiciare au precizat, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Dincă va fi supus la Spitalul Penitenciarului Jilava unui control general medical amănunţit, urmând apoi a fi dus la sediul Institutului Naţional de Medicină Legală (INML), de câte ori e nevoie, pentru a putea fi făcută expertiza psihiatrică în cazul său.

Tot la Spitalul Penitenciarului Jilava, Dincă va primi şi îngrijirile medicale solicitate, deoarece, potrivit unor surse judiciare, acesta acuză dureri la nivelul coastelor şi al pieptului, spunând că ar putea avea o fractură provocată de anchetatori. Bărbatul susţine că, atunci când anchetatorii au decins la locuinţa lui pentru percheziţii, l-au lovit cu picioarele atunci când l-au imobilizat.

Reconstituirea va fi reluată după ce acesta va primi îngrijirile medicale. La reconstituirea de luni, anchetatorii nu au parcurs traseul evenimentelor, ci au ales un drum mai scurt pentru a ajunge la punctul indicat de Dincă. Totodată, anchetatorii au ales un traseu şi pentru a evita presa şi curioşii veniţi să vadă reconstituirea.

Bărbatul şi-a recunoscut duminică ambele crime, atât în cazul Alexandrei, cât şi al Luizei.