Voiculescu, trimis în judecată în dosarul privatizării ICA

Publicat: 04 12. 2008, 17:01
Actualizat: 06 11. 2012, 09:09

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) susţin că privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) din Bucureşti a fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, ea fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu suma de peste 7,7 milioane de euro.

Dan Voiculescu, acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (GRIVCO) SA Bucureşti, membru al Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) şi al Consiliului de Administraţie (CA) al Institutului de Chimie Alimentară, membru al AGA şi director general al SC Bioprod SA Bucureşti, este acuzat de "folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri, sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani, ambele în formă continuată".

Potrivit procurorilor, prejudiciul acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Alături de Voiculescu, procurorii DNA l-au mai trimis în judecată şi pe Corneliu Popa, director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), acuzat de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de cea reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar, comisă în acţiunea de privatizare cu în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Celelalte 11 persoane trimise în judecată alături de Voiculescu şi Popa sunt Cătălin Sandu Jean, Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiş, Vlad Nicolae Săvulescu, Marian Gheorghe Domnişoru, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Marinescu Grigore, Vica Ene şi Flavius Adrian Pop. Toţi aceştia sunt acuzaţi de complicitate la infracţiunea lui Corneliu Popa, însă unii ar fi săvârşit şi alte fapte.