Prima pagină » Social » VIDEO – Avion de agrement, prăbuşit la Topoloveni. Pilotul, conştient

VIDEO – Avion de agrement, prăbuşit la Topoloveni. Pilotul, conştient

Un avion de agrement s-a prăbuşit, miercuri, în zona aerodromului din Topoloveni, judeţul Argeş, pilotul fiind conştient, dar cu mai multe traumatisme, potrivit reprezentanţilor Ambulanţei Argeş.
VIDEO - Avion de agrement, prăbuşit la Topoloveni. Pilotul, conştient
Laura Petrescu
07 nov. 2018, 12:51, Social

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Argeş, avionul de agrement s-a prăbuşit în zona aerodromului din Topoloveni, pilotul fiind conştient.

„La Topoloveni, la aerodrom, un avion de agrement a căzut. Pilotul este conştient, cu politraumatisme”, au transmis reprezentanţii Ambulanţei Argeş.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Argeş au spus că pilotul este singura victimă, el fiind cel care a sunat la 112.

„În accidentul aviatic a fost implicat un avion de agrement. Este o victimă conştientă, pilotul, care a sunat. Prezintă traumatisme. S-a întâmplat în Topoloveni, strada Nucilor, zona hangarului”, au spus reprezentanţii ISU Argeş.

În zonă intervin, pe lângă Ambulanţă, o autospecială a ISU şi un echipaj SMURD.

Deocamdată nu se cunoaşte cauza accidentului aviatic.