Ultraj contra bunelor moravuri: Un bărbat din Capitală, reţinut pentru că a urmărit o tânără şi s-a masturbat în faţa ei

Publicat: 02 03. 2019, 18:50
Actualizat: 21 01. 2022, 15:14

O poliţistă din cadrul Secţiei 17 Poliţie a fost sesizată pe stradă de o tânără care i-a spus că este urmărită de un bărbat. Potrivit tinerei, bărbatul i-a arătat semne obscene şi s-a masturbat.

„Poliţista a intervenit imediat, bărbatul a fugit, dar l-a prins, imobilizat şi condus la maşina de poliţie. A solicitat şi sprijinul unor colegi, care au preluat persoana vătămată şi au condus-o la secţia de poliţie”, informează Poliţia Capitalei.

Potrivit sursei citate, bărbatul în vârstă de 49 de ani a fost audiat şi ulterior reţinut. Acesta este cercetat pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri.