Un administrator judiciar, reţinut de DNA după ce a cerut 4 milioane de lei mită

Publicat: 02 10. 2019, 18:15
Actualizat: 31 03. 2020, 02:30

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au reţinut pentru 24 de ore administratorul judiciar al unei firme, acuzat de luare de mită, dar şi o altă persoană, care este acuzată de complicitate la luare de mită.

Procurorii susţin că, în perioada 2017 – 2019, administratorul judiciar ar fi pretins de la reprezentanţii unei firme aflată în reorganizare 5% din totalul datoriilor prevăzute în planul de reorganizare.

„Ar fi pretins de la administratorul unei societăţi comerciale aflată în reorganizare (martor în cauză) să-i remită o sumă de bani, reprezentând echivalentul a 5% din totalul datoriilor (aproximativ 4.000.000 lei) prevăzute în planul de reorganizare, pentru ca în schimb să nu îşi îndeplinească obligaţiile legale în cadrul procedurii reorganizării, prin inacţiunile sale încălcând prevederile Legii nr.85/2014 atât în relaţia cu debitorul, cât şi cu instanţa judecătorească”, se arată în comunicat.

Potrivit procurorilor, banii i-au fost daţi administratorului judiciar fie numerar, fie sub forma unor lucrări de asfaltare sau pavare efectuate la locuinţa acestuia sau pentru firme ale unor rude.

„O altă tranşă de bani, în valoare de 20.000 euro, i-a fost remisă inculpatului la data de 01 octombrie 2019, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. De menţionat este faptul că, înainte de intervenţia procurorilor anticorupţie, administratorul judiciar i-a dat banii primiţi cu titlu de mită celeilalte inculpate care i-a ascuns în trusa medicală de prim-ajutor a autoturismului personal”, se mai arată în comunicatul DNA.

Cei doi inculpaţi vor fi prezentaţi Tribunalului Alba cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.