Prima pagină » Social » Maşină de aproape 40.000 de euro, furată din Belgia, oprită la Vama Albiţa

Maşină de aproape 40.000 de euro, furată din Belgia, oprită la Vama Albiţa

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră o maşină de tip Transporter care figura în bazele de date ca fiind furată din Belgia.
Maşină de aproape 40.000 de euro, furată din Belgia, oprită la Vama Albiţa
Laura Buciu
30 mai 2021, 10:08, Social

La Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 51 de ani, care conducea o maşină marca Volkswagen Transporter, înmatriculată în Olanda.

„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autorităţile din Belgia”, spun reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Bărbatul le-a spus poliţiştilor că în urmă cu o săptămână a achiziţionat autovehiculul din Olanda şi că nu are cunoştinţă despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări în pentru furt, iar autovehiculul, în valoare de 38.950 de euri, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.