Un adolescent care conducea fără permis, urmărit de poliţişti, a abandonat maşina şi a fugit

Un adolescent de 17 ani din municipiul Suceava este cercetat penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere, el fiind urmărit patru kilometri de poliţişti pe un drum comunal, după care a abandonat maşina şi a fugit, fiind identificat ulterior.

Urmărește
217 afișări
Imaginea articolului Un adolescent care conducea fără permis, urmărit de poliţişti, a abandonat maşina şi a fugit

Un adolescent care conducea fără permis, urmărit de poliţişti, a abandonat maşina şi a fugit (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, citată de corespondentul MEDIAFAX, o patrulă din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi, aflată în patrulare miercuri după ora 22.00 pe DC 38, din comuna Grăniceşti, a solicitat, regulamentar, şoferului unui autoturism cu număr de înmatriculare provizoriu să oprească, dar acesta şi-a continuat deplasarea.

În aceste condiţii, poliţiştii au intrat în urmărirea acestuia care, după patru kilometri a abandonat maşina şi a fugit.

Poliţiştii au stabilit că maşina fusese condusă de un adolescent de 17 ani din municipiul Suceava care conducea maşina mamei sale ce avea numere de înmatriculare provizorii, expirate din luna septembrie.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul poliţiei.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere ce va fi soluţionat procedural.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici