Un an de la incendiul din Maternitatea Giuleşti. Medic: Tragedia din 2010 nu s-ar mai putea repeta

Secţia de terapie nou născuţi de la Maternitatea Giuleşti unde a avut loc tragedia din 2010 a fost refăcută din temelii, la fel ca întregul etaj doi, astfel încât acolo nu s-ar mai putea produce o nenorocire similară celei de anul trecut, a afirmat marţi purtătorul de cuvânt al unităţii, Doru Pană.

Urmărește
938 afișări
Imaginea articolului Un an de la incendiul din Maternitatea Giuleşti. Medic: Tragedia din 2010 nu s-ar mai putea repeta

Un an de la incendiul din Maternitatea Giuleşti. Medic: Tragedia din 2010 nu s-ar mai putea repeta (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Secţia a fost renovată din temelii. Au fost schimbate instalaţia electrică, instalaţia de gaze medicale, instalaţia de aer condiţionat. Toate echipamentele din această secţie sunt complet noi la standarde occidentale", a precizat medicul. El a spus că, de asemenea, întregul etaj doi care cuprinde secţia de lăuzie, nou născuţi, terapie intensivă, post terapie intensivă au fost total renovate de către Primăria Municipiului Bucureşti încă din toamna anului 2010", a spus medicul Pană.

Potrivit acestuia, o tragedie similară celei din 16 august 2010 este exclusă la Giuleşti, secţia a fost renovată din temelii. "Până acum, în 2011, în această secţie au fost internaţi peste 400 de nou născuţi", a mai spus medicul Pană.

El a renunoscut faptul că, după tragedia din 2010, numărul naşterilor a scăzut. Astfel, dacă în 2009 au fost peste 4.000 de naşteri, în 2010 au fost aproximativ 3.000, cu menţiunea că această secţie a fost închisă pentru renovare. "În 2011, până în 15 august, au fost peste 2.000 de naşteri în spital. Spitalul este în continuare în renovare în acest moment, lucrările vizând secţia de fertilizare in vitro", a mai precizat medicul.

Întrebat dacă asistenta Florentina Cârstea - cea care a fost de serviciul în ziua în care a luat foc secţia pentru prematuri - şi-a reluat activitatea în secţia de terapie intensivă, doctorul Doru Pană a spus că da, aceasta fiind decizia procurorilor. "Este una din cele mai bune asistente de la neonatologie, a avut ceva dificultăţi de integrare. Sigur că a fost un moment dificil pentru ea să-şi reia activitatea în această secţie, dar cu ajutorul colectivului care este foarte bun, Florentina Cârstea desfăşoară o activitate normală", a mai adăugat Pană.

De asemenea, el a precizat că în secţia de neonatologie există număr suficient de asistente în schimb în alte secţii există un deficit. Pană a mai precizat că dacă "Doamne fereşte în spital s-ar produce un incendiu, în 30 secunde s-ar declanşa instalaţii de fum şi ar fi alertată echipa operativă".

În urma incendiului din 16 august anul trecut, în care şase bebeluşi prematuri au decedat, procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au trimis în judecată, în decembrie 2010, pe asistenta Florentina Daniela Cârstea şi Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Panait Sârbu", pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă, precum şi pe managerul unităţii Bogdan Marinescu, şeful serviciului tehnic Vasile Dima, medicul Adrian Ioan Toma şi pe electricianul Gigel Oprea, acuzaţi de neglijenţă în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

În 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu", a izbucnit un incendiu în urma căruia şase nou-născuţi aflaţi în salon au decedat, iar alţi cinci au suferit vătămări corporale grave. De asemenea, s-a produs o pagubă materială de 1.500.602 de lei, prin distrugerea aparaturii medicale şi a celorlalte obiecte din salon.

Prin natura sa, circumstanţele şi consecinţele produse evenimentul prezintă unicitate în plan naţional, având un impact social deosebit.

În 16 august 2010, potrivit planificării, era de serviciu la salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi al Secţiei Neonatologie, pe o tură de 12 ore, care a început la ora 7.00 şi se finaliza la ora 19.00, asistenta medicală Florentina Daniela Cârstea. Aceasta nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu stabilite în fişa postului, în sensul că nu a supravegheat în permanenţă nou-născuţii aflaţi în salonul de Terapie Intensivă. Astfel, la ora 18.24 a părăsit în mod nejusitificat salonul, lipsind aproximativ 12 minute, ceea ce a făcut imposibilă sesizarea momentului izbucnirii incendiului şi luarea măsurilor de evacuare a nou-născuţilor, cu consecinţe extrem de grave, respectiv decesul a şase nou-născuţi şi vătămarea gravă a altor cinci.

Bogdan Marinescu, în calitate de manager al spitalului, nu a întreprins demersuri pentru înfiinţarea în cadrul unităţii spitaliceşti a Serviciului Intern de Prevenire şi Protecţie, potrivit prevederilor legale. Acest serviciu ar fi trebuit să aibă în competenţă inclusiv analizarea alegerii, cumpărării, întreţinerii şi utilizării echipamentelor de muncă, a echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală şi care ar fi putut identifica pericolele şi riscurile de natură electrică, aspect care a avut un rol favorizant în producerea incendiului, potrivit procurorilor.

La rândul său, Vasile Dima, în calitate de şef al serviciului tehnic în cadrul spitalului şi responsabil cu protecţia şi prevenirea incendiilor, nu şi-ar fi respectat obligaţiile referitoare la revizia şi întreţinerea instalaţiei electrice şi nu ar fi luat măsuri de organizare a activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor, factori care au contribuit la producerea, amplificarea şi neluarea măsurilor imediate de stingere a incendiului.

Ioan Adrian Toma, în calitate de şef al Secţiei de Neonatologie, a gestionat defectuos resursele umane existente şi nu a luat măsurile manageriale necesare pentru asigurarea în permanenţă, pe orice tură, la Salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, a numărului de asistente medicale prevăzut de dispoziţiile legale în vigoare la data de 16 august 2010, mai arată procurorii.

Gigel Oprea, electrician în cadrul spitalului, şi-ar fi îndeplinit în mod superficial obligaţia prevăzută în fişa postului, de întreţinere în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice, cu prilejul verificării efectuate în 13 august 2010 neconstatând detensionarea elementelor elastice ale prizei, de la care s-a declanşat incendiul.

Toate aspectele atrag în mod corelativ răspunderea penală a Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu", susţin procurorii.

Din concluziile expertizei tehnice realizate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă - Insemex- Petroşani rezultă că incendiul din salonul de Terapie Intensivă pentru nou-născuţi a izbucnit din cauza supraîncălzirii elementelor de contact ale ştecherului montat pe cablul de alimentare cu energie electrică al aparatului de aer condiţionat. Cauza a fost una de natură electrică, fiind determinată de un proces fizico-chimic incendiv, şi nu exploziv.

După amânări procedurale, consecutive, în 20 iunie 2011, instanţa a audiat-o pe asistenta secţiei de nou născuţi a Maternităţii Giuleşti, Florentina Cârstea, care a explicat condiţiile de lucru şi faptul că de multe ori conducerea o trimitea şi pe alte sectoare.

Judecătoria sectorului 6 Bucureşti va continua audierile în acest proces în 29 august, când sunt aşteptaţi a da explicaţii medicul Ioan Adrian Toma, în calitate de şef al Secţiei de Neonatologie, dar şi Bogdan Marinescu, în calitate de manager al spitalului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici