În şedinţa de marţi, Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării unui control la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (structura centrală şi serviciile teritoriale) referitor la modul de instrumentare a dosarelor penale aflate în lucru având ca obiect infracţiunile de trafic de persoane şi trafic de minori
Totodată, procurorii au mai dispus şi sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru un control la parchetele de pe lângă judecătorii şi parchetele de pe lângă tribunale privind modul de înregistrare şi instrumentare a dosarelor penale ce au ca obiect lipsirea de libertate şi omor, fapte investigate după sesizările privind dispariţiile de persoane.
Secţia pentru procurori a mai stabilit sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a analiza oportunitatea declanşării unor verificări asupra respectării prevederilor Ordinului comun PÎCCJ – MAI pentru aprobarea Normelor metodologice privind înregistrarea, evidenţa unitară şi circuitul sesizărilor penale, în cazurile ce vizează sesizări privind dispariţiile de persoane.