- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Un angajat al Primăriei Târgovişte a încercat să se sinucidă înfigându-şi un cuţit în gât
Un angajat al Primăriei Târgovişte a încercat să se sinucidă, în noaptea de duminică spre luni, înfigându-şi un cuţit în gât, tatăl bărbatului spunând că, cel mai probabil, gestul acestuia a fost cauzat de situaţia locului de muncă, care ar urma să se desfiinţeze.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, este angajat al Direcţiei de Construcţii Edilitar Gospodăreşti, din cadrul Primăriei Târgovişte, serviciu care ar urma să se desfiinţeze, iar cei aproximativ o sută de angajaţi ar fi în pericol să-şi piardă locul de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Din declaraţiile rudelor, rezultă că bărbatul se întorsese de la un botez împreună cu soţia lui, iar între cei doi a izbucnit un conflict şi, la un moment dat, bărbatul a pus mâna pe un cuţit lovindu-se în zona gâtului şi a capului. Noi am început ancheta în acest caz şi încercăm să aflăm ce l-a determinat pe bărbat să recurgă la acest gest. Tatăl victimei spune că, cel mai probabil, neînţelegerile au apărut din cauza situaţiei incerte pe care băiatul său o avea de ceva vreme la locul de muncă", a declarat cms. Mihaela Savu, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.
O salvare a Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa l-a transportat pe rănit la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde a primit îngrijiri medicale.
"Are o plagă prin autoînjunghiere în zona cervicală, şi-a pus viaţa în pericol, este şi în stare de ebrietate, dar este bine acum, a fost stabilizat şi nu sunt probleme", a declarat dr. Dan Comănescu, medic la Serviciul de Ambulanţă Dâmboviţa.
Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, este căsătorit a doua oară şi are un copil de numai câteva luni pe care urma să îl boteze.
La ora actuală, el a fost stabilizat şi internat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Târgovişte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
-
Acordul de încetare a focului în Liban ar putea fi anunţat marţi seara / Acordul se va implementa în două faze
-
Cât de posibil este un guvern de uniune naţională după alegerile parlamentare. Reacţia lui Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO