- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.04.2014, 16:41)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Un apropiat al clanului Cămătarilor, complice al lui Mustaţă, a fost pus sub învinuire de DNA
Un apropiat al clanului Cămătarilor, Florian Alexandru, a fost pus sub învinuire, marţi, de procurorii DNA, care îl acuză de complicitate la luare de mită, după ce ar fi intermediat presupuse primiri de bani de către judecătorul Stan Mustaţă de la terţe persoane.
Urmărește
779 afișări
Un apropiat al clanului Cămătarilor, complice al lui Mustaţă, a fost pus sub învinuire de DNA (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)
Florian Alexandru a arătat, la ieşirea din sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că procurorii l-au pus sub învinuire pentru fapta de complicitate la luare de mită şi că au luat faţă de el măsura controlului judiciar.
Întrebat în ce a constat ajutorul oferit de el judecătorului, Alexandru a arătat că "în nimic", în sensul că nu a vorbit vreodată în numele magistratului cu terţe persoane şi că tot ce a făcut a fost să ia masa cu acesta.
Florian Alexandru a fost întrebat de jurnalişti şi de ce lua masa într-un apartament, şi nu la restaurant, şi ce subiecte de discuţie aborda cu magistratul, el răspunzând că discuta despre probleme familiale şi că nu a intervenit vreodată pentru MM Stoica.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: A demisionat Nicolae Ciucă din funcția de președinte PNL
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Marcel Ciolacu a demisionat de la conducerea PSD. Partidul nu va contesta rezultatele alegerilor prezidenţiale
-
Iohannis nu a primit informări despre ingerinţe externe în alegeri
"Nu s-a luat nicio mită, nu s-a luat, nu s-a dat niciun ban, nu promisiuni, nu s-a discutat cu niciun inculpat, cu nimeni. Ne ştim de câteva luni, iar aici am colaborat, am spus exact ce s-a întâmplat. Mâncam şi beam", a arătat Alexandru.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că judecătorul Dan Mustaţă lua liste de şedinţă de la instanţă şi le dădea complicilor săi, cărora le cerea să identifice persoane judecate şi să le spună că le poate favoriza, prin prisma noilor coduri penal şi de procedură penală, în sensul eliberării sau reducerii pedepselor, spun surse judiciare.
Potrivit surselor citate, judecătorul era "prieten la cataramă" cu Florian Alexandru, un apropiat al fraţilor Cămătaru, şi Ion Boraciu, care deţine o fermă de animale, iar cu complicitatea acestora încerca să identifice persoane judecare în dosarele pe care el le avea de soluţionat, pentru a le promite soluţii favorabile.
Aceleaşi surse susţin că judecătorul lua listele de şedinţă de la instanţă şi mergea cu ele la întâlnirile pe care le avea cu Florian Alexandru şi Ion Boraciu. La aceste întâlniri, magistratul le cerea celor doi să se uite pe liste şi să vadă dacă pot identifica printre persoanele judecate cunoscuţi ai acestora. Alexandru şi Boraci trebuiau să meargă la cei pe care îi recunoşteau şi să le spună că judecătorul Stan Mustaţă este dispus să folosească în mod părtinitor prevederile noilor coduri penal şi de procedură penală, astfel încât să dispună soluţii favorabile celor interesaţi.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat, marţi, reţinerea şi arestarea preventivă a magistratului Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, la solicitarea DNA, care îl cercetează pentru fapte de corupţie.
Judecătorul Stan Mustaţă, un grefier de la aceeaşi instanţă şi alte patru persoane sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie, a anunţat Direcţia Naţională Anticorupţie.
Potrivit DNA, în această cauză există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, judecătorul Stan Mustaţă şi celelalte cinci persoane, între care un grefier de la Curtea de Apel Bucureşti, au constituit sau aderat la un grupul infracţional în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale.
Cei şase sunt suspectaţi de luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare sau folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, a arătat DNA, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.
DNA a precizat că în cazul judecătorului Stan Mustaţă, care a fost ridicat marţi dimineaţă de procurori, fiind suspect în cauză, au fost aplicate prevederile articolului 265 alineatul 2 din Codul de procedură penală, care prevede că "suspectul sau inculpatul poate fi adus cu mandat de aducere, chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă această măsură se impune în interesul rezolvării cauzei".
Judecătorul Stan Mustaţă a fost dus la DNA pentru ca procurorii anticorupţie să îi aducă la cunoştinţă că are calitatea de suspect în această cauză.
Mustaţă, unul dintre magistraţii din completul de la Curtea de Apel Bucureşti ce judecă dosarul ICA, în care este acuzat Dan Voiculescu, a fost ridicat, marţi dimineaţă, de procurorii DNA, din biroul său de la CAB.
Judecătorul Stan Mustaţă a plecat de la DNA în jurul orei 12.00, după aproape patru ore de audieri, el declarând că procurorii l-au pus sub învinuire şi că aceştia susţin că un prieten de-al său s-ar fi întâlnit cu un prieten al lui Dan Voiculescu, pentru a fi dată o soluţie favorabilă în dosarul ICA.
La ieşirea din sediul DNA, judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, a spus că probele anchetatorilor nu sunt concludente şi nici suficiente pentru formularea unor acuzaţii.
Judecătorul a admis însă că la dosar există înregistrări ambientale, făcute de anchetatori, cu tehnică montată în biroul unui prieten de-al său, "Boraci Ioan", care deţine o fermă.
Întrebat ce fel de discuţii a purtat cu acest prieten, Stan Mustaţă a spus că nu au vorbit vreodată despre chestiuni precum intervenţii în dosare sau primirea unor bani ori bunuri.
Întrebat dacă de-a lungul carierei sale i s-au oferit sau a primit vreodată bunuri, judecătorul Mustaţă a spus că a refuzat întotdeauna tot ce i s-a oferit, dând ca exemplu o oferă făcută de "o persoană interesată", care a vrut să îi dea un telefon mobil.
Întrebat dacă ştie cum a fost deschis acest dosar, Stan Mustaţă a spus că nu are astfel de informaţii. Judecătorul a menţionat că nu are prieteni în rândul avocaţilor, motiv pentru care la DNA a fost reprezentat de un avocat din oficiu.
Stan Mustaţă a precizat că a fost emoţionat pe tot parcursul audierilor, dar că, în opinia sa, nu are cum să existe vreo legătură între cazul său şi cel al judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, în dosarul cărora există o interceptare în care este pomenit numele său.
Despre cauza cu Dinel Staicu, Mustaţă a arătat că nu putea interveni sub nicio formă, din cauza legii, dar şi din cauza softului de calculator, care realiza repartizarea aleatorie a cauzelor, pentru că programul în sine este strict şi orice modificare făcută se poate vedea de către tehnicienii IT.
Judecătorul Stan Mustaţă este suspectat că ar fi pretins bani, dar şi bunuri, în mai multe dosare penale pe care le avea în soluţionare, atât cauze simple, cât şi complexe, între care ar fi şi dosarul în care sunt judecaţi Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alte 11 persoane, pentru fapte de corupţie privind modul de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Un alt dosar în care se suspectează că Stan Mustaţă ar fi pretins bani este cel în care Mihai Stoica a formulat o contestaţie în anulare în cazul condamnării primite în dosarul transferurilor de jucători. Magistratul Stan Mustaţă, care judeca cererea lui Mihai Stoica, a declarat contestaţia în anulare ca fiind admisibilă în principiu şi a amânat judecarea cauzei pentru 23 mai.
Stan Mustaţă este cel care în urmă cu mai mulţi ani a dispus arestarea lui Ovidiu Tender şi care i-a eliberat pe Dan Stroe, fost director general adjunct şi, respectiv, fost director de achiziţii în cadrul ANAF, precum şi pe Octavian Grecu, zis "Butoane", în dosarul în care sunt cercetaţi alături de Sorin Blejnar şi omul de afaceri Radu Nemeş, pentru fapte de evaziune fiscală cu produse petroliere.
Judecătorul Stan Mustaţă trebuia să judece, marţi, împreună cu un alt magistrat, apelurile formulate în dosarul în care Dan Voiculescu, Gheorghe Mencinicopschi şi alte 11 persoane sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind modul de privatizare a ICA.
La termenul din 8 aprilie, Stan Mustaţă a formulat o cerere de abţinere. Judecătorul arăta că, în urma unor materiale de presă "neadevărate", în care se relatează presupuse interese ale sale în acest dosar, formulează cererea de abţinere, pentru eliminarea oricăror dubii sau suspiciuni. Cererea a fost respinsă, astfel că Stan Mustaţă a continuat să judece acest dosar.
În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani. Instanţa a constatat că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene. În cazul lui Marian Gheorghe Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.
Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.
Dan Voiculescu şi alte 12 persoane au fost trimişi în judecată în acest dosar la începutul lunii decembrie 2008. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie susţin că privatizarea frauduloasă a ICA ar fi fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu, fiind realizată prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Potrivit procurorilor, prejudiciul produs în urma acestei privatizări se ridică la peste 60 de milioane de euro.
Citește pe alephnews.ro: BREAKING NEWS: Ciolacu demisionează de la conducerea PSD după rezultatele alegerilor prezidențiale din primul tur. „Cine e vinovat?” – „Eu!”
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
„LEGIONAR” – cel mai căutat cuvânt pe dexonline după primul tur al alegerilor prezidențiale. De ce au votat românii un candidat pro-rus
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe