Un atac cu dronă a ucis două persoane în sudul Libanului

Un atac israelian cu dronă a ucis două persoane şi a rănit alte trei în sudul Libanului luni, a declarat apărarea civilă libaneză, scrie Reuters.

Urmărește
180 afișări
Imaginea articolului Un atac cu dronă a ucis două persoane în sudul Libanului

Un atac cu dronă a ucis două persoane în sudul Libanului

Atacul a rănit trei persoane, inclusiv un bebeluş, a declarat pentru Reuters un oficial din cadrul apărării civile libaneze. Serviciul de salvare nu a precizat dacă morţii erau combatanţi sau civili.

Armata israeliană a anunţat că apărarea sa aeriană a doborât luni o dronă care a trecut din Liban în zona Galileii de Vest.

Zborurile de pe aeroportul internaţional din Beirut au fost anulate sau amânate, companiile aeriene reacţionând la posibilitatea unui răspuns israelian.

Duminică, cabinetul de securitate al Israelului a autorizat guvernul premierului Benjamin Netanyahu să decidă cu privire la „modul şi calendarul” unui răspuns la atacul cu rachete din Înălţimile Golan.

Israelul şi Statele Unite au dat vina pe Hezbollah din Liban pentru atacul de sâmbătă. Gruparea susţinută de Iran a negat orice rol.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici