Un autocar românesc înzăpezit în Bulgaria a reuşit să ajungă la graniţă după ce un utilaj din România a curăţat drumul
Un autocar românesc la bordul căruia se află 19 pasageri şi care marţi dimineaţă a rămas înzăpezit în Bulgaria, la câteva sute de metri de Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, a reuşit să ajungă la graniţă după ce un utilaj sosit din România a curăţat drumul.
Un autocar românesc înzăpezit în Bulgaria a reuşit să ajungă la graniţă după ce un utilaj din România a curăţat drumul (Imagine: Haaz Sandor/Arhiva Mediafax foto)
Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă Constanţa, la ora transmiterii acestei ştiri autocarul sosise în siguranţă la Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, iar operaţiunile de trecere a frontierei sunt urgentate, pentru reducerea timpilor de staţionare fiind suplimentate efectivele de control.
Autocarul, care face curse între Turcia şi România, a rămas înzăpezit, marţi dimineaţă, în jurul orei 04.30, la aproximativ 200 de metri de Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Reprezentanţii Gărzii de Coastă Constanţa au intervenit pe lângă autorităţile de frontieră bulgare pentru a permite unui utilaj de deszăpezire din România să deblocheze drumul. După primirea acceptului, utilajul sosit de la Primăria localităţii Limanu a început să acţioneze, în jurul orei 07.30, pe teritoriul Bulgariei.
La sfârşitul săptămânii trecute, alte două autocare care fac curse între Constanţa şi Istanbul şi în care se aflau 30 de cetăţeni români au rămas înzăpezite în Bulgaria, mai bine de o zi, la mai puţin de 30 de kilometri de graniţa cu România.
Acestea au reuşit să ajungă în ţară sâmbătă la prânz, tot după ce în sprijinul lor a intervenit un utilaj de deszăpezire de la Primăria Limanu. În cursul aceleiaşi acţiuni au fost salvaţi şi şase cetăţeni români care se aflau în două autoturisme blocate în nămeţii din apropierea localităţii Durankulak. De altfel, autorităţile de frontieră române şi bulgare au convenit încă de joi să se permită reciproc accesul pentru efectuarea operaţiunilor de deszăpezire şi salvare a cetăţenilor şi mijloacelor de transport blocate în zona de competenţă, pe distanţa de maximum 15 kilometri, în funcţie de situaţia existentă şi solicitări.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO