Prima pagină » Social » Un automobil s-a răsturnat într-un accident în care au fost implicate şi două TIR-uri. Două persoane au ajuns la spital

Un automobil s-a răsturnat într-un accident în care au fost implicate şi două TIR-uri. Două persoane au ajuns la spital

Doi oameni au fost răniţi, miercuri dimineaţă, după ce o maşină a derapat, pe DN 7, judeţul Sibiu, într-un parapet, iar maşina din spate, oprindu-se, a fost lovită de un TIR şi s-a răsturnat, iar TIR-ul a lovit pe contrasens un alt TIR. Traficul este blocat.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulaţia rutieră este blocată pe DN7 Râmnicu Vâlcea –Sibiu, la kilometrul 247, din cauza unui accident în care au fost implicate 2 autotrenuri şi un autoturism.

Poliţiştii sibieni spun că o maşină condusă spre Sibiu a derapat şi a intrat într-un parapet, iar maşina din spate, care s-a oprit imediat după accident, a fost lovită din spate de un TIR şi s-a răsturnat. La rândul său, TIR-ul a ajuns pe contrasens, unde a lovit un alt TIR, oprit.

Şoferii celor două maşini, în vârstă de 19 ani, din Vâlcea, respectiv de 30 de ani, din Buxureşti, au fost răniţi.

Reprezentanţii Ambulanţei Sibiu au anunţat că au transportat la Spitalul Judeţean Sibiu cele două victime, care au suferit traumatisme cranio-cerebrale.