Potrivit unui comunicat al Executivului, ajutorul umanitar gratuit constă în produse alimentare.
Decizia acordării ajutorului umanitar pentru populaţia civilă din Liban a fost luată în cadrul şedinţei de joi a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere situaţia de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat şi o criză umanitară în Republica Libaneză.
Transportul bunurilor se face pe cale aeriană cu resurse puse la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale. Totodată, ca parte a misiunii, vor fi prezenţi şi doi ofiţeri de legătură din cadrul Direcţiei Generale pentru Protecţie Civilă din cadrul DSU.
„România continuă să-şi onoreze angajamentele şi se alătură comunităţii internaţionale solidară cu statele care se confruntă cu situaţii majore de urgenţă”, transmite Guvernul.