Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Giurgiu. ISU: Au fost găsite la locul evenimentului două persoane decedate

Publicat: 27 08. 2022, 14:48
Actualizat: 27 08. 2022, 15:09

Potrivit IGSU, la ISU Giurgiu a fost semnalat prin apel la 112 prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni în localitatea Letca Nouă.

Din cadrul ISU Giurgiu, la locul indicat, au fost alocate 2 maşini de stingere, 1 ambulanţă SMURD şi 1 ambulanţă SAJ.

În sprijinul echipajelor operative, s-a dispus suplimentarea resurselor cu 1 maşină de stingere şi 1 ambulanţă SMURD de la ISU Teleorman.

De asemenea, s-a solicitat şi sprijin aviatic din cadrul IGAV.

„Au fost găsite la locul evenimentului două persoane decedate (carbonizate)”, a transmis ISU Giurgiu.

Misiunea este în dinamică.