Cei doi copii, în vârstă de doar 10 şi 11 ani, s-au gândit să fure maşina mamei lor şi să fugă în California, după ce fetiţa fusese pedepsită şi mama i-a interzis dispozitivele electronice, pentru că se purtase urât, potrivit The Guardian.
Copiii au reuşit să parcurgă peste 300 de kilometri înainte ca poliţia să-i oprească pe autostradă.
Mama îi declarase dispăruţi, îngrijorată, gândindu-se la ce e mai rău.
Maşina condusă de băiatul de 10 ani a fost oprită în nordul Floridei, joi, cu puţin înainte de ora 4 dimineaţa.
Adjuncţii, crezând că au de-a face cu hoţi de maşini, şi-au scos armele şi le-au ordonat celor din maşină să iasă afară.
„Spre surprinderea lor, adjuncţii au observat un şofer în vârstă de 10 ani ieşind din vehicul împreună cu sora sa de 11 ani”, au precizat poliţiştii.
Copiii le-au spus adjuncţilor că fata era supărată, aşa că băiatul o ducea cu maşina în California.
Mama a refuzat să depună plângere, iar copiii i-au fost încredinţaţi.