Un bărbat a ameninţat că îşi dă foc în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia . Un jandarm aflat în timpul liber l-a oprit

Publicat: 23 07. 2023, 10:08
Actualizat: 23 07. 2023, 10:10

Potrivit Jandarmeriei Române, aproape de miezul nopţii, un bărbat în vârstă de 53 de ani, pe fondul unor nemulţumiri legate de un dosar penal în care era implicat, a ameninţat că se autoincendiază pe scările din faţa uşilor de acces în Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia.

Jandarmul de serviciu a tergiversat discuţia până la sosirea tuturor echipajelor de intervenţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Bărbatul, care s-a stropit cu combustibil, având în mână o brichetă şi fiind foarte agitat, a refuzat negocierea cu orice persoană îmbrăcată în uniformă, insistând că vrea să discute cu un procuror din cadrul Parchetului.

„În timp ce se negocia cu persoana nemulţumită, Mihai, un jandarm ialomiţean, care se afla în timpul liber, în haine civile, a intrat, împreună cu jandarmi de la grupa antiteroristă din cadrul Jandarmeriei Ialomiţa şi luptători SAS din cadrul Poliţiei Ialomiţa, pe uşa din spate a instituţiei şi sub pretextul că este procurorul de serviciu, i-a distras atenţia bărbatului, l-a dezechilibrat, reuşind astfel să fie imobilizat de forţele de ordine. În acel moment, colegii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa au acţionat stingătorul pentru a preveni autoincendierea. ”, a transmis Jandarmeria Română.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, fiind internat pentru investigaţii suplimentare.