„Precizare meci de fotbal FC Rapid Bucureşti – CFR Cluj. Pe timpul primei reprize, un spectator dispus în Tribuna a II-a a aruncat cu pahare din carton pe suprafaţa de joc. Acesta a fost reperat de către personalul de securitate al societăţii specializate de pază şi protecţie şi prezentat jandarmilor, pentru aplicarea măsurilor legale care se impun. Persoana în cauză s-a opus procedurii de stabilire a identităţii, a devenit recalcitrantă, iar în sprijinul său au venit alţi doi bărbaţi, care au împiedicat forţele de ordine să aplice măsurile impuse de cadrul legal în vigoare, conform atribuţiilor de serviciu. Pentru a preveni degenerarea situaţiei şi pentru a nu fi periclitată siguranţa celorlalţi spectatori, jandarmii au folosit pulverizatorul de mână cu substanţă iritant-lacrimogenă”, transmite Jandarmeria Bucureşti.
Potrivit sursei citate, persoana care a aruncat obiectele pe suprafaţa de joc a primit trei 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3000 de lei şi interdicţia de a mai participa la meciurile de fotbal pe o perioadă de un an, iar cele două persoane care au împiedicat forţele de ordine să îşi exercite atribuţiile de serviciu au primit două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 6000 de lei fiecare.
„În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”, se menţionează în finalul comunicatului.
Rapid a remizat sâmbătă noaptea, scor 2-2, în Giuleşti, cu CFR Cluj, în derby-ul etapei a 2-a din Superligă.