Bărbatul atacat de un leu la Grădina Zoologică din Braşov a suferit trei plăgi, toate minore, şi este în afara oricărui pericol, afirmă reprezentanţii Spitalul Judeţean, unde victima a fost dusă în urma incidentului.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Braşov, bărbatul are trei plăgi zgâriate – una în zona feţei şi două în zona scalpului, deasupra urechii stângi.
Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, este în afara oricărui pericol, iar în prezent se află la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, unde a fost adus cu o autospecială a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Braşov.
Reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă au afirmat că bărbatul se afla în vizită la Grădina Zoologică şi că a negat că s-ar fi apropiat de cuşca animalului, însă echipajul medical care i-a acordat primele îngrijiri la locul incidentului a constatat că bărbatul era băut, mirosind a alcool şi având ochii injectaţi.
Bărbatul a fost atacat de un leu, duminică după-amiază, în jurul orei 13.10, la Grădina Zoologică din Braşov, iar Poliţia a declanşat o anchetă pentru a stabili în ce condiţii s-a petrecut incidentul.