Prima pagină » Social » Bărbat trimis în judecată pentru că a construit o troiță cu simboluri legionare

Bărbat trimis în judecată pentru că a construit o troiță cu simboluri legionare

Un bărbat a fost trimis în judecată pentru că a construit și amplasat, în 2021, lângă sediul primăriei unei localități din Călărași, o troiță care avea încorporată în partea inferioară simbolul asociat mișcării legionare. În decembrie 2024 troița a fost înlăturată.
Bărbat trimis în judecată pentru că a construit o troiță cu simboluri legionare
Gabriel Pecheanu
12 mart. 2025, 08:49, Social

UPDATE: Bărbatul trimis în judecată pentru că a construit o troiță cu simboluri legionare este Eugen Sechila, potrivit unor surse judiciare.

„Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus trimiterea în judecată a unei inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, faptă prevăzută de art. 4 alin. 1 din OUG nr. 31 din 2002”, anunță Parchetul General.

Potrivit procurorilor, la data de 3 iulie 2021, inculpatul a construit și amplasat pe raza unei comune din județul Călărași, în proximitatea sediului primăriei, o troiță din lemn în memoria unei persoane, troiță care avea încorporată în partea inferioară simbolul asociat mișcării legionare (Garda de Fier), care prezenta o figură geometrică compusă din trei linii verticale intersectate cu trei linii orizontale.

„Ulterior, în luna decembrie 2024, când s-a produs un scandal public din cauza faptului că troița conținea un simbol legionar, familia decedatului a înlăturat acea troiță. Menționăm că dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Oltenița”, se arată în finalul comunicatului.