Un bărbat a încercat să se arunce de pe un pod din zona Văcăreşti din Capitală
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/images/1/1688/16253742/1-7422159-mediafax-foto-gottfrieg-shomphel.jpg)
Bărbatul în vârstă de 31 de ani a fost depistat de poliţişti în zona Văcăreşti din Capitală. Agenţii au observat că acesta escaladase balustrada unui pod de pe Dâmboviţa şi le-a dat de înţeles poliţiştilor că vrea să se arunce în râu, precizează sursa citată.
Bărbatul le-a povestit poliţiştilor că dorea să-şi pună capăt vieţii din cauza problemelor sociale, fiind abandonat la naştere şi crescut într-o casă de copii. Bărbatul le-a mai spus agenţilor că, de mai mulţi ani, trăieşte pe străzile Capitalei.
Poliţiştii l-au convins pe bărbat să renunţe la gestul său, după care l-au predat pe bărbat Serviciului de Ambulanţă. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul „Alexandru Obregia” pentru investigaţii medicale.
