Un bărbat a murit şi un altul a fost rănit, după ce un avion uşor s-a prăbuşit în Ţara Galilor

Publicat: 14 03. 2011, 16:07
Actualizat: 06 11. 2012, 13:47

Accidentul a avut duminică, avionul de mici dimensiuni fiind la un pas de a lovi o casă. Autorităţile locale au spus că accidentul putea deveni o tragedie, zona în care aparatul de zbor s-a prăbuşit fiind extrem de aglomerată în weekend.

Unul dintre bărbaţii aflaţi la bordul aparatului de zbor a murit pe loc, iar un altul a suferit răni uşoare, care nu îi pun viaţa în pericol.

Anchetatorii nu au stabilit deocamdată cauza accidentului, însă merg pe pista unei defecţiuni tehnice la aeronavă.