Un bărbat arestat pentru omor calificat a murit în Penitenciarul Galaţi

Publicat: 05 07. 2011, 11:50
Actualizat: 05 07. 2012, 05:30

Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Galaţi, Safta Trincu, luni, în jurul orei 19.50, după apelul de seară, agentul supraveghetor a fost anunţat că bărbatul a leşinat, acesta fiind transportat la infirmeria unităţii.

„Luni, la ora 20.45, la Penitenciarul Galaţi, a fost constatat decesul persoanei private de libertate de către echipajul SMURD Galaţi, cauza probabilă a decesului fiind infarctul miocardic. În jurul orei 19.50, după apelul de seară, agentul supraveghetor a fost anunţat că persoana respectivă a leşinat. Aceasta a fost transportată la infirmeria unităţii, unde asistentul de serviciu a început manevrele de resuscitare. În paralel a fost anunţat dispeceratul 112, un echipaj al Serviciului Mobil de Urgenţă şi Descarcerare intrând în unitate în jurul orei 20.00. Echipajul a continuat manevrele de resuscitare până la ora 20.45, moment în care s-a constatat decesul”, a declarat Safta Trincu.

Ea a precizat că după decesul bărbatului arestat pentru omor calificat, conducerea închisorii a făcut toate demersurile impuse în astfel de situaţii, fiind anunţat judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, Parchetul Judecătoriei Galaţi, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Poliţia Municipiului Galaţi şi Institutul de Medicină Legală Galaţi.

Potrivit reprezentanţilor penitenciarului, până în prezent, familia deţinutului nu a putut fi contactată de către administraţia unităţii pentru a fi comunicat decesul.

Bărbatul era din Brăila şi se afla în arest din luna decembrie 2010, a mai spus purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galaţi.