Prima pagină » Social » Un bărbat bănuit de viol, în Argeş, a fost dat în vileag de o postare pe reţele de socializare

Un bărbat bănuit de viol, în Argeş, a fost dat în vileag de o postare pe reţele de socializare

Un bărbat de 32 de ani, din Piteşti, bănuit că a violat o fată de 17 ani, a fost reţinut, după ce poliţiştii au aflat de faptă dintr-o postare făcută pe reţelele de socializare de un apropiat al victimei.
Un bărbat bănuit de viol, în Argeş, a fost dat în vileag de o postare pe reţele de socializare
Laura Buciu
18 mart. 2021, 16:08, Social

Poliţiştii din Argeş l-au reţinut pe bărbatul de 32 de ani, din Piteşti, bănuit că a violat o fată de 17 ani.

„Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 7 ianuarie, cel în cauză ar fi întreţiunt relaţii sexuale cu o minoră de 17 ani, împotriva voinţei sale. Sesizarea s-a făcut din oficiu, ca urmare a unei postări pe o reţea de socializare, din partea unei persoane din cercul de cunoştinţe al victimei”, transmit reprezentanţii Poliţiei Argeş.

Bărbatul va fi prezentat instanţei cu propunere de luare a unei măsuri preventive.