Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, bărbatul a refuzat să deschidă uşa apartamentului, care a fost spartă în urma intervenţiei poliţiştilor şi pompierilor. În interior era miros puternic de gaz, iar proprietarul avea în mână o brichetă, ameninţând că va declanşa o explozie.
”Un bărbat anunţa, prin apelul de urgenţă 112, că îşi va omorî soţia. Poliţiştii s-au deplasat la un bloc de locuinţe din centrul municipiului, Cluj-Napoca unde persoana din interiorul locuinţei vizate refuza să deschidă uşa de acces. Pe scară se simţea un miros înţepător, motiv pentru care a fost solicitată şi intervenţia pompierilor. Poliţiştii şi pompierii (…) l-au imobilizat pe bărbatul în vârstă de 61 de ani. Acesta avea în mână o brichetă şi ameninţa că va declanşa o explozie. Femeia, în vârstă de 65 de ani, se afla într-o cameră, imobilizată la pat. Ulterior, s-a constatat că cele patru arzătoare ale aragazului erau pornite, fără flacără, degajând gaz în apartament”, se arată în documentul citat.
Bărbatul a fost transportat la Clinica de Psihiatrie, unde a rămas internat pentru a se stabili dacă are discernământ.