„Un trecător a văzut cadavrul bărbatului, care a fost identificat, fiind vorba despre un bărbat de 32 de ani care dispăruse în urmă cu două zile (marţi – n.r.) de acasă. Am luat legătura cu soţia, care ne-a spus că bărbatul a plecat foarte supărat de acasă şi de atunci nu a mai ştiut nimic de el”, a declarat comisarul şef Constantin Tiţă, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, bărbatul îşi pierduse locul de muncă şi se confrunta cu probleme financiare.
„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar la o primă examinare a cadavrului nu s-au găsit urme de violenţă şi nu sunt suspiciuni cu privire la moartea bărbatului”, a declarat agentul Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al Inpsectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
Înainte de a pleca de acasă, bărbatul le-ar fi spus rudelor sale să aibă grijă de cei doi copii ai săi.
La ora transmiterii acestei ştiri, criminaliştii au venit la faţa locului şi examinează cadavrul care urmează să fie transportat la morga spitalului nr. 2 în vederea necropsiei.
Bărbatul era din comuna Ipovu, judeţul Dolj, dar stătea în Craiova.