Un bărbat care şi-a accidentat mortal agresorul, deferit justiţiei pentru omor

Un doljean, victima unei agresiuni în trafic, a accidentat mortal cu maşina pe unul dintre agresori, rănind grav şi o altă persoană, bărbatul fiind trimis în judecată, informează Ministerul Public.

Urmărește
22 afișări

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au dispus, în 4 februarie 2011, trimiterea în judecată a lui Nelu Cosmin Stancovivi, pentru omor calificat, tentativă la omor calificat şi conducerea unui autoturism pe un drum public, fără a poseda permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

Potrivit procurorilor, în 14 noiembrie 2010, în jurul orelor 23.00, în timp ce se afla în autoturism, împreună cu o altă persoane, a fost agresat de un grup de tineri, din care făceau parte P.A. şi O.Ş.M.

P.A. nu s-a implicat în conflict, pe când O.Ş.M. l-a agresat fizic pe inculpat şi i-a spart geamul de la portiera stângă faţă a autoturismului.

În dimineaţa de 16 noiembrie 2010, Stancovici a mers la vecinul său, căruia îi efectua lucrări de construcţie la casă, iar în jurul orelor 14.00- 15.00 a plecat cu autoturismul său către un bar din localitate pentru a bea o cafea.

Pe drum a observat că pe acelaşi drum se deplasa O.Ş.M., ce conducea un motoscuter, pe care se afla şi P.A.

O.Ş.M., văzând că Stancovici se deplasa din sens opus cu autoturismul şi realizând că este posibil ca acesta să se răzbune pentru agresiunea fizică suferită în 14 noiembrie 2010, a virat la stânga pe un drum lateral.

Stancovici, ajuns în apropierea acelui drum, a frânat brusc şi a pornit în urmărirea motoscuterului. Când s-a apropiat de motoscuter, Stancovici a lovit cu autoturismul partea din spate a acestuia, iar în urma impactului cele două victime au fost proiectate pe sol şi lovite de maşina condusă de inculpat.

O.Ş.M. a suferit traumatisme grave care la scurt timp au condus la deces, iar P. A. a fost scoasă de sub autoturism de martori.

Imediat după scoaterea victimei P.A, Stancovici a plecat cu autoturismul de la locul accidentului şi l-a abandonat pe câmp, între localităţile Unirea şi Caraula.

Raportul de necropsie întocmit în cauză a stabilit că moartea victimei O.Ş.M a fost violentă, fiind cauzată de zdrobirea craniului, consecinţa unui politraumatism, existând un raport de cauzalitate directă şi necondiţionată între leziunile constatate şi deces.

Cât priveşte victima P.A., aceasta a necesitat pentru vindecare 65-70 zile de îngrijiri medicale.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Dolj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici