Un bărbat condamnat la moarte în Texas, pentru un dublu asasinat comis în urmă cu peste 12 ani

Un bărbat de culoare, Milton Mathis, în vârstă de 32 de ani, condamnat la moarte în Texas pentru o dublă crimă comisă în 1998, a fost executat marţi, au informat autorităţile închisorii acestui stat, potrivit AFP.

Urmărește
3 afișări

Mathis a fost declarat mort la ora locală 18.53 (23.53 GMT), la nouă minute de la debutul injecţiei mortale, în închisoarea Huntsville.

Acesta avea 19 ani când s-au petrecut faptele.

În decembrie 1998, el a împuşcat trei persoane într-o casă unde se făcea trafic de droguri. Doi bărbaţi de 24 şi 31 de ani au murit, iar o adolescentă a rămas paralizată complet.

El a fost condamnat la moarte un an mai târziu şi a petrecut apoi 12 ani în "culoarul morţii".

Avocaţii săi au încercat să-l salveze până în ultimul moment, subliniind că are un IQ mai mic decât minimul necesar pentru ca un condamnat să fie executat.

Dar Curtea supremă nu a luat în seamă aceste argumente şi a autorizat injecţia letală.

Milton Mathis este cel de-al şaselea condamnat executat în acest an în Texas, cunoscut ca fiind statul american cel mai activ în domeniu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici