- Home
- Social
- CĂLĂRAŞI, (01.03.2019, 16:56)
- Loredana Ficiu
Un bărbat eliberat condiţionat din închisoare i-a dat foc fostei sale iubite, apoi s-a sinucis
Un bărbat de 52 de ani, din comuna Ştefan Vodă, judeţul Călăraşi, eliberat condiţionat din închisoare în 2015, şi-a incendiat fosta concubină şi pe iubitul acesteia, după care s-a sinucis. Atât femeia, cât şi iubitul ei au suferit arsuri grave.

Un bărbat din judeţul Călăraşi, eliberat condiţionat, i-a dat foc fostei sale iubite, apoi s-a sinucis
Autorităţile au fost alertate, joi seara, de un localnic din comuna Ştefan Vodă, care a observat casa vecinilor în flăcări.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, Cornelia Manea, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul la o locuinţă din Ştefan Vodă a fost sesizat de un vecin.
Serviciile de intervenţie au găsit două victime, o femeie şi un bărbat de 44 de ani, care prezentau urme de arsuri, femeia pe aproximativ 75% din suprafaţa corpului, iar bărbatul pe 30% din suprafaţa corpului.
„În urma verificărilor a fost identificat şi prezumtivul autor, în persoana unui bărbat de 52 de ani, fost concubin al femeii, care s-a sinucis”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi.
Bărbatul s-a sinucis înghiţind o substanţă toxică.
Atât femeia incendiată, cât şi iubitul ei se află în stare gravă, la spital.
Bărbatul de 52 de ani este suspectat că a aruncat, în camera în care aceştia dormeau cei doi, sticle cu benzină. Acesta fusese condamnat în trecut pentru omor calificat şi eliberat condiţionat în 2015.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe