- Home
- Social
- DROBETA TURNU SEVERIN, (28.03.2020, 21:50)
- Luiza Paraschivu
Un bărbat infectat cu COVID-19 a intrat în contact cu 20 de cadre medicale până la testare. Este internat în stare gravă la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin
- Un bărbat din Mehedinţi, diagnosticat cu noul COVID-19, este în stare gravă, la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin, secţia ATI
- Acesta a intrat în contact, până la testare, cu 20 de cadre medicale
- Contacţii sunt testaţi, sâmbătă seara
Urmărește
11532 afișări
Potrivit reprezntanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a sosit venit la spital în data de 26 martie, cu Ambulanţa, în stare gravă, şi a fost internat în secţia de Terapie Intensivă.
„Este un pacient care s-a prezentat acum două zile la UPU. Acest pacient nu s-a încadrat sub nicio formă la acel criteriu de diagnostic pe care l-a dat Ministerul Sănătăţii. Dar, noi am luat aşa, ca nişte măsuri suplimentare, ca orice pacient care prezintă simptomatologie respiratorie să îl izolăm, mai ales dacă necesită suport ventilator sau dacă necesită terapie intensivă, să fie izolat. Nu s-a încadrat nici ca testare COVID-19 pe această definiţie de caz, însă medicii l-au testat de gripă. Este un protocol la nivelul Laboratorului Cantacuzino care, în momentul când primeşte proba şi face testarea pentru gripă şi este negativă la pacienţii cu sindrom respirator acut, atunci ei fac şi determinarea COVID. De aceea nouă ne-a venit pozitiv acum”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Elena Bololoi, director medical SJU Drobeta Turnu Severin.
Aceasta a precizat că aproximativ 20 de cadre medicale au intrat în contact cu bolnavul, dar au purtat echipamente de protecţie.
Potrivit Elenei Bololoi, pacientul a fost izolat încă de la început şi nu ar fi avut contacte cu alţi pacienţi.
Sâmbătă seara, toate cadrele medicale care au intrat în contact cu bărbatul diagnostic cu infecţie cu noul coronavirus sunt testate pentru a se vedea dacă au contactat boala.
„Procedurile în sine s-au respectat. A fost pus la izolare, personalul medical a intrat echipat ca şi pentru COVID. (…) Vor fi testate toate persoanele care au intrat în contact direct, dar aşteptăm să vină echipa de epidemiologi de la DSP Mehedinţi să facă testarea şi să decidă conduita în continuare“, a mai declarat Elena Bololoi.
Potrivit reprezentanţílor spitalului, bărbatul va fi transferat la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase Craiova, acolo unde este centru pentru tratarea persoanelor diagnosticate cu COVID-19.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Un bucureştean recalcitrant a fost încătuşat şi amendat pentru că a refuzat să prezinte documentele cu care a ieşit din casă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe