Un bărbat, internat forţat la un spital de psihiatrie, a evadat

Publicat: 31 05. 2018, 16:41
Actualizat: 26 03. 2019, 03:07

Potrivit unui comunicat transmis joi de Poliţia Bihor, Florian Flonta, de 53 de ani, a plecat joi după-amiază din Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei şi nu a mai revenit.

Bărbatul era internat în baza unei sentinţe penale, pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare şi distrugere.

El are o înălţime de 1,90 m, aproximativ 110 kilograme, constituţie atletică, faţă ovală, ten deschis, ochi căprui, păr castaniu, fără semne particulare. Când a plecat din spital purta un trening vişiniu, cu inscripţia SPS ŞTEI, maieu gri şi era încălţat cu şlapi.

Poliţiştii bihoreni îl caută pe bărbat şi au solicitat urmărirea naţională a acestuia.